Feeds:
Posts
Comments

Trecerea de pietoni a fost, timp de 30 de minute, ring de dans pentru zeci de bucureşteni, miercuri, 22 mai. De la ora 18.30, fundaţia Delivering Life a organizat o “petrecere pe trecere”.

Evenimentul a avut loc la intersecţia dintre Bd. Regina Elisabeta si Str. Academiei. Bucureștenii au dansat pe ritmurile de samba ale percuționiștilor de la Barbarossa Samba Group.

Așa cum au promis, petrecăreții s-au purtat ca niște pietoni adevărați și au dansat doar când semaforul le-a permis.

“Pentru că de obicei trecem pe trecerea de pietoni morocănoşi, astăzi o transformăm în petrecere. Sutem încărcaţi cu voie bună” a declarat Andrei Tudose, fondatorul Delivering Life.

Oamenii au primit foarte bine evenimentul, râzând, făcând poze, şi, circa zece persoane s-au lăsat angrenaţi în ritmurile de samba.

Evenimentul a avut acordul Primăriei Capitalei. Poliţiştii din zonă s-au arătat receptivi, i-au lăsat pe petrecăreţi să se distreze, iar pentru asta au primit mulţumiri din partea grupului la sfârşitul evenimentului.

Potrivire perfectă. Ascultă ….

Poza zilei

66455_510241615684906_1863883699_n

Forget princess, call her president!

Dacă eşti pasionat de dans şi vrei să aprofundezi anumite stiluri, ori, din contră, dacă eşti timid şi ai impresia că nu poţi dansa la nicio petrecere pentru că nu ştii să te mişti pe ritm şi o să te faci de ruşine, în Bucureşti găseşti şcoli de dans pentru toate gusturile. De la breakdance, street dance ori latino, până la dansuri pentru cuplurile care urmează să se căsătorească, toate aceste stiluri pot fi învăţate de locuitorii Capitalei.

Cei pasionaţi de hip hop şi de stilurile de dans “street dance” pot urma cursuri de hip hop, breakdance, dancehall, afro dance, studio dance, old school, house, popping la şcoala OneBeat.

Street Dance este o denumire generală ce reprezintă mai multe stiluri de dans, ce au evoluat în spații publice precum: strada, curtea şcolii ori în club. De cele mai multe ori sunt improvizații care au un caracter social și încurajează interacțiunea cu publicul, dar și cu alți dansatori. Termenul de “Street dance” este în general folosit pentru a descrie dansurile hip hop și funk ce au apărut în Statele Unite în anii ’70 și care sunt într-o continuă creștere și dezvoltare în cultura hip hop de astăzi (breakdance, popping, locking, hip hop new style, house dance și electro dance).

OneBeat este un proiect iniţiat de câţiva tineri antreprenori, “plictisiţi de corporatism, de coregrafii monotone şi de lucruri banale”. Două şcoli de dans din Bucureşti, concurente la vremea aceea, au decis să se alăture unui proiect (Cupa Liceelor la Street Dance) şi să lucreze împreună. În urma colaborarii, în februarie 2009, StreetBeat si HardBeat îşi anunta fuzionarea într-o nouă şcoală de dans, “One Beat”.

Cursurile sunt circulare, asta înseamnă că te poţi înscrie oricând, nu trebuie să aştepţi să se deschidă o grupă nouă. La fiecare curs se reiau paşii de baza de la stiluri, iar la cursurile de coregrafie sunt coregrafii noi tot timpul. Singura condiţie este să fie locuri disponibile. În general, grupele nu au mai mult de 20 – 25 de cursanţi.

Şcoala OneBeat se adresează atât copiilor, cât şi adolescenţilor şi adulţilor. Preţurile pentru o şedinţă sunt de 20 lei pentru copii şi de 30 de lei pentru adolescenţi şi adulţi. Pentru un abonament SILVER (o şedinţă pe săptămână) copiii plătesc 60 de lei pe lună, iar adolescenţii şi adulţii 80 de lei pe lună. Pentru un abonament PINK (două şedinţe pe săptămână) copiii plătesc 100 de lei pe lună, iar cei de peste 12 ani plătesc 120 de lei pe lună. Pentru adolescenţi şi adulţi există şi opţiunea unui abonament BLACK, de 250 de lei pe lună (acces la toate grupele în limita locurilor disponibile şi aplicând limita de vârstă).

OneBeat organizează şi cursuri private, la care participă maxim 6 persoane. Pentru aceste cursuri, plăteşti 150 de lei pe lună ( două şedinţe pe săptămână timp de o lună). În plus, dacă vrei să aprofundezi dansurile, poţi face şi ore particulare (o şedinţă, o singură persoană cu orice instructor).

Dacă vii consecutiv timp de 4 luni, primeşti a cinea lună gratuit.

Pentru a te înscrie la cursurile de street dance, trebuie să completezi un formular de înscriere pe site-ul şcolii: http://streetdance.ro.

Cursuri au o durată de o oră-o oră şi 15 minute.

Şcoala de dans Latino Time oferă cursuri bucureştenilor pasionaţi de ritmurile latino, dar nu numai. Pe lângă salsa, rumba, cha-cha, samba, aici poţi învăţa şi vals vienez şi tango, dar şi dansuri populare româneşti.

Şcoala de dans din Bucureşti organizează cursuri de dans atât pentru adulţi, cât şi pentru copii (lecţii de grup şi individuale), structurate pe următoarele nivele: începători, semi-intermediari, intermediari, avansaţi.

Adulţii începători plătesc 150 de lei pe lună pentru 8 şedinţe, cu abonament standard, iar dacă preferă abonamentul VIP plătesc 225 de lei pe lună. Dacă îţi faci abonament pe două luni- 16 şedinţe, plăteşti 400 de lei. Copiii începători plătesc 150 de lei pe lună pentru 8 şedinţe. Adulţii semi-intermediari, intermediari şi avansaţi plătesc, tot pentru 8 şedinţe, 175 lei pe lună ori 200 de lei pentru abonamentul VIP.

Cursurile au variante de 60 şi 90 de minute. La cea de 90 de minute, lecţia de dans este structurată în trei mari momente: încălzirea fizică (10 minute), aprofundarea unui stil de dans regăsit în structura cursului (40 minute) şi aprofundarea unui al doilea stil de dans regăsit în structura cursului(40 minute). La cea de 60 de minute, lecţia este structurată în două momente: încălzirea fizică (10 minute), aprofundarea unui stil de dans regăsit în structura cursului (50 minute).latinotime_146_48239600

În jurul unei mese, într-o sală de la spitalul Alexandru Obregia, 20 de oameni îşi povestesc viaţa. Bărbați, femei, tineri, bătrâni, îmbrăcați modest sau la costum: patima alcoolul pare că nu iartă pe nimeni. Bucureștiul are șapte grupuri de Alcoolici Anonimi: șase în limba română și unul în limba engleză, toate gratuite. Singura cerință pentru a fi acceptat ca membru este dorința sinceră de a înceta băutul.

Liviu este reprezentat al grupurilor de Alcoolici Anonimi din București. Deşi a încetat să bea acum foarte multe timp, nu a pierdut niciodată legătura cu grupul. Ca el, mai sunt mulți alții. Cei mai vechi abstinent în viață a renunțat la alcool în 1991. “La noi se spune că este foarte simplu să atingi 50 de ani de abstinenţă. Trebuie să îndeplineşti două condiţii: să nu bei şi să nu mori”, spune Liviu.

Când a venit la AA, Liviu cunoștea trei persoane de la grup. Trei prieteni de pahar, care aveau aceeași dorință ca el: să renunțe la patima care aproape că le distrusese viața. Cu unul dintre ei a fost vecin de bloc și prieten bun din copilărie.

El nu bea constant, își alegea doar 10 zile pe lună și bea doar atunci. “Dar nu mă găseai decât în baruri în zilele alea. Am avut probleme grave și mi-am dat seama că trebuie să fac ceva să mă opresc.”

La Spitalul Alexandru Obregia, Pavilion 17 se desfășoară, în fiecare luni, miercuri și vineri întâlnirea grupului de alcoolici anonimi “Unu”, începând cu ora 18.00.

Într-o sală din fostul Spital 9 din Bucureşti, 20 de alcoolici anonimi s-au adunat pentru a trece împreună peste încă o zi de abstinenţă. Pereţii sălii sunt împânziţi cu icoane, sfaturi motivaţionale, mesaje, paşi, reguli, programe. În mijlocul sălii, în jurul unei mese de pe care poţi servi fursecuri, ceai sau cafea, 20 de persoane îşi expun viaţa unul în faţa celuilalt. Toţi au simţit, iniţial, jenă. Cum să-şi spună cel mai bine păstrate secrete, sentimente, cele mai jenante situaţii în faţa unor străini? Până la urmă, au trecut peste ruşine. Şi-au dat seama că au legături strânse cu aceşti străini, legături nu de sânge, ci de… cantitatea de alcool din sânge. Alcoolul le-a fost prieten şi duşman tuturor. Unora cu zeci de ani în urmă, altora doar cu câteva săptămâni.

La începerea discuțiilor, un bărbat în jur de 50 de ani ia cuvântul: are vocea puternică, vorbește puțin și organizează discuția, cu adevărate abilități de lider. Întâlnirile Alcoolici Anonimi au reguli simple: nu vorbești peste ceilalți, nu întrerupi sub nicio formă ședința. Asemenea comportamente nu sunt tolerate. La întâlniri nu se poate un dialog, ci monologul fiecărui om care își povestește experiența, pentru a trage alții învățăminte din ea.

La începutul ședinței, se ține un moment de reculegere pentru cei care suferă de pe urma alcoolului. Apoi se citeşte preambulul: regulile de aur ale alcoolicilor și pașii pe care aceștia trebuie să-i urmeze. Toți citesc câte un paragraf. Cuvântul li-l dă cel care prezidează ședința și tot el le spune când să se oprească. După, urmează momentul în care toţi se prezintă cu următoarea formulă: “Sunt X și sunt alcoolic. Nu am consumat alcool în ultimele 24 de ore și pentru asta îi mulțumesc lui Dumnezeu și grupului”.

Înainte de începerea discuţiilor libere, alcoolicii spun rugăciunea de seninătate, în cor. “Doamne, da-mi seninătatea să accept ceea ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot schimba şi întelepciunea să le deosebesc”, aceste cuvinte învaţă alcoolicul că nu toate problemele vor fi rezolvate de el ori rezolvarea lor nu depinde de el.

După diverse anunțuri făcute de membri, președintele ședinței îi întreabă pe cei prezenți dacă au vreo temă pe care vor să o propună. Unul dintre oameni, care stătea retras, ascuns în spatele altor doi prieteni, spune, cu tremur în voce, că el vrea să se discute despre frica de externare. Omul este internat la spital de șase luni, de când a intrat în comă alcoolică și a doua zi trebuia să fie externat şi să plece în orașul natal.

Toți cei prezenți au început să-i dea sfaturi, să povestească din propria experiență cum au simțit externarea sau confruntarea cu lumea reală pe propria piele.

“Mi-a fost frică de externare de fiecare dată. Teamă să intru în același program pe care-l aveam acasă. Teamă că repetiția acelorași lucruri pe care le făceam când beam mă va face să mă apuc din nou. În plus, eram ruinat financiar”, spune un bărbat în vârstă, îmbrăcat într-o cămașă neagră, impecabil călcată și cu gesturi calculate și o voce calmă, ca a unui bunic cu o experiență vastă de viață, de la care ai multe de învățat.

Un alt alcoolic, mai tânăr, dar cu aceeași seriozitate în voce (pe care, de altfel, o au toți cei prezenți, dovadă că greutățile vieții i-au făcut mai calculați) a spus că el nu a fost niciodată internat, în schimb, în perioada în care alcoolul a pus stăpânire pe viața lui, s-a izolat. A stat mereu în casă și nu avea nevoie de prezența nimănui: alcoolul îi era tovarăș. Uneori, uita să-și ia și de mâncare, dacă avea paharul alături. Pe prieteni nu-i mai văzuse demult și, după ceva timp, nimeni nu-l mai căuta. Când a ieșit, îi era teamă de confruntarea cu vechii prieteni. Nu știa cum să spună că este alcoolic, că are o problemă cu băutul și nu poate să se mai distreze cu ei la un pahar. Șocul a fost să văd că nimeni nu-i simțise lipsa. “Viața își continuase cursul normal pentru toată lumea. Îmi făcusem un discurs în cap pe care să-l rostesc atunci când cineva mă va întreba de ce nu beau. Dar n-a trebuit să-l folosesc niciodată, pentru că nimeni nu m-a întrebat nimic.”, a povestit bărbatul.

Problema cu recunoașterea statului de alcoolic o au toți. Și-au împărtășit scuzele pe care le-au folosit pentru prietenii cu care se întâlneau doar la pahar, prietenii de băuta. “Ce poți să-i spui unui prieten cu care ai băut mereu? Cum să nu bei la o ocazie, la o nuntă la care ești nașul mare, la Revelion? Ce pretext folosești?”, acestea au fost întrebările pe care și le-au pus toți cei care prezenți în momentul în care au trebuit să se confrunte cu viața reală, să-și continue activitățile cotidiene. Soluția cea mai bună și-a ales-o fiecare, după cum a simțit: “Sunt cu mașina”, “Iau medicamente”, “Sunt bolnav” sau, pur și simplu, “Mulțumesc, nu beau”. Unul dintre oameni a povestit că lui nu i-a fost niciodată rușine că este alcoolic și nici să recunoască faptul că este sub tratament. “Mie nu mi-a fost rușine când dădeam din gard în gard și să-mi fie rușine acum, când nu beau?”, concluzionează omul, răspunsul lui fiind primit cu zâmbete și mândrie în ochi de toți. Un alcoolic care și-a depășit problema este ca un războinic după ce a câștigat o luptă grea. Învingător, ca toți cei care stăteau la masa.

Regula de aur a unui alcoolic este “SĂ NU BEA”. Să nu bea în nicio circumstanță, nici măcar un strop de alcool. Pentru un alcoolic, un strop de băutură este fatală. “Alcoolicii anonimi spun aşa: pentru noi un pahar este prea mult, iar următoarele 1000 nu mai contează. Asta este filiosofia după care noi funcţionăm. Iar la noi abstinenţa este de un singur tip: abstinenţă totală”, povestește Liviu.

Un alcoolic nu poate să învețe, vreodată, să bea cumpătat. Aceasta este doar o amăgire. “Am venit aici ca să învăț să beau normal. Și am ajuns la concluzia că trebuie să nu mai beau deloc”, spune unul dintre membri.

S- a dus apoi în discuție problema sărbătorilor: unde petrece fiecare dintre ei Crăciunul și cum îmbină o sărbătoare pe care tot românul o asociază cu mâncare multă și băutură cu abstinența totală. Un bărbat înalt, îmbrăcat cu un pulover negru, cu o voce jovială, copilăroasă, dar o privire aspră, prin care-ți dădea de înțeles că a trecut prin multe, a mărturisit că este primul Crăciun pe care-l petrece fără alcool. “În ultimii 20 de ani nu m-am distrat decât când beam. Probabil acum mă voi duce la părinți acasă, pentru a sta în familie, să-mi găsesc liniștea. Nu vreau să-i dau ocazia tentației să mă corupă”, spune el.

Pentru cei care încă mai simt lipsa alcoolului,  Liviu dă un sfat: “Nu uita ultima beție și cât ai tras de pe urma ei”. Pentru majoritatea celor prezenți ultima beție a fost cea care i-a adus la grup. Întâi la un spital, unde au trecut prin recuperarea fizică și apoi la întâlniri, unde se face, pe viață, recuperarea psihică. Pentru că exista două componente ale bolii, una fizică şi una mentală. Sevrajul fizic dispare în maxim zece zile. Este bine ca acest lucru să se facă sub supraveghere medicală, pentru că sevrajul la alcool este foarte grav. LA AA, alcoolicii îşi vor rezolva obsesia de a bea. “Stomacul spune nu mai bea că nu mai pot, creierul spune mai bea, până la urma cel mai deştept cedează. Iar în momentul în care ajungi la saturaţie ai dori să bei în continuare şi recurgi la anumite tertipuri: ori îţi provoci vomă, ori încerci să diluezi băutura. Alcoolicul nu are limită la băut. Nu poţi să-i spui că bea prea mult pentru că lui nu-i ajunge niciodată, nu poţi să-i spui că-i face rău, el se simte bine cu o anumită îmbibaţie alcoolică şi se simte rău când nu bea”, povesteşte Liviu.

A venit rândul unei femei din sală să ia cuvântul. Era îmbrăcată cu o fustă până la genunchi, maro și o cămașă albă, perfect călcată. Machiajul discret, dar elegant, îmbrăcămintea impecabilă, cuvintele alese pe care această femeie le folosea, toate gesturile care o caracterizau: nimic nu te-ar fi putut face să bănuiești că femeia aceasta a fost alcoolică. Să ți-o închipui cu votca în mână, hoinărind pe străzi, ar fi fost un exercițiu greu de imaginație. Când mama ei și-a dat seama că are o problemă, i-a propus să meargă la spitalul Alexandru Obregia, la tratament. “Eu să mă duc la spitalul de nebuni? Eu doar beau, de ce să mă duc la nebuni? Du-te tu!”, asta a fost reacția femeii. Într-o zi, s-a uitat în oglindă și s-a analizat. “M-am speriat de ce am văzut. M-am speriat de omul din oglindă. Și mi-am dat seama că pierdusem tot, până și amintirile. Mă uitam la copiii mei și nu reușeam să-mi amintesc cum au crescut. Îmi aminteam doar nopțile în care îi luam în brațe și le spuneam, beată fiind, că de mâine n-o s-o mai vadă pe mami așa. Mințeam. Chiar în noaptea aia mă duceam să-mi mai cumpăr o sticlă de votca. Singurele dăți când îmi dădeam seamă că beau prea mult erau acele când strângeam sticlele goale”, mărturisește femeia. A spus toate acestea ca și cum ar fi dat o declarație. Fără emoții în voce, fără plânsete, fără vaiete. În glas îi puteai simţi mândria de învingătoare.

La un moment dat, femeia și-a dat seama că trebuie să facă ceva să-și schimbe viața. După o ceartă cu mama ei, a plecat de acasă. A căutat pe internet grupurile de alcoolici anonimi și a început să se ducă la toate. O săptămână a dormit la fratele ei şi se ducea la toate grupurile, de la toate orele posibile. Chiar și în weekend. S-a întors acasă și, spre surpinderea ei, nimeni nu a întrebat-o nimic. Toți au înțeles-o şi au avut răbdarea necesară ca să o ajute.

Grupul i-a fost, însă, sprijinul suprem. A continuat să vină aici de când s-a lăsat și promite că va veni mereu. Povestește că, la primele întâlniri, a avut o discuție cu un membru care încetase să bea de câțiva ani. I-a cerut sfaturi. “Sfatul, la orice întrebam, era: SĂ NU BEI. Întrebam: dacă am o problemă, dacă rămân fără bani, dacă mă cert cu cineva, ce să fac? Să nu bei, așa-mi răspundea. Și odată curățam covoarele. Iar obiceiul meu era să curăț covoarele cu sticluța lângă mine. Eram și nervoasă că mă certasem cu maică-mea. Și mai-mai că voiam să mă duc să-mi torn ceva în pahar. Și mi-a venit în minte replica: SĂ NU BEI. Și mă enervam, că nu putea să-mi iasă din cap, dar i-am mulțumit mereu pentru ce a reușit. Și n-am mai băut. Niciodată.”, povestește aceasta.

“Mă bucur că nu mă mai trezesc noapte să-mi iau de băut. Am scăpat de alcool: era o otravă pentru mine. Mă bucur că pot sta la masă cu bărbatul meu, să-i torn băutură în pahar și eu să nu gust. E frumos să fii treaz, tare frumos. N-aș fi reușit asta fără grup. De când m-am lăsat de băut continui să vin aici și de la voi îmi iau puterea. Vă mulțumesc, încă o dată. Datorită vouă, a mai trecut încă o zi în care am fost trează”, spune femeia, terminându-și discursul.alcoolic

“Interviu” este povestea din spatele clișeelor. O poveste care dărâmă mituri, prejudecăți și demonstrează că, de cele mai multe ori, imaginea despre sine pe care o persoană alege să o arate celorlalți este departe de realitate. Un dialog incitant, care te ține mereu în alertă, trece de la superficialitate la sensibilitate, de la ironie la seriozitate, de la brutalitate la romantism…Toate, presărate cu tutun, alcool, droguri, dragoste, ură, povești de viață…

Piesa „Interviu” (o adaptare după filmul cu acelaşi nume al regizorului olandez Theo van Gogh, ecranizat ultima dată în 2007, cu Sienna Miller şi Steve Buscemi în rolurile principale) este pusă în scenă de către Bogdan Dumitrescu, regizor, scenarist și producător, cunoscut publicului pentru numeroasele sale seriale de televiziune, iar actorii sunt Dan Bordeianu şi Diana Roman.

Dan Bordeianu interpretează rolul unui reporter politic respectat, Pierre Peters, care lucrează la unul dintre ziarele importante din Olanda. Cu o carieră solidă în spate, obișnuit să-i intervieze pe cele mai importanți oameni politici ai vreme, jurnalistul este pus, în ziua în care pe scena politică apar schimbări importante, să o intervieze pe Katja Schuurman, actriță de telenovele, foarte cunoscută în Olanda, de 25 de ani.

Katja și-a câștigat faima pentru frumusețea ei, pentru aventurile amoroase și… operațiile estetice. O veritabilă “pițipoancă”, pe care Pierre o consideră “o actriță de mâna a treia”. Plin de prejudecăți, reporterul consideră că este sub nivelul lui să facă acest interviu. O așteaptă mai bine de o oră, o tratează cu superioritate, dar actrița dovedește că ascunde, în spatele aspectului fizic “de silicon”, o personalitate puternică, pe care o ascunde în spatele unui comportament copilăresc.

În principiu, Pierre era cel care trebuia să pună întrebările, iar Katya să răspundă… jucând teatru… sau nu. Însă lucrurile iau o altă întorsătură, iar intervievatorul se transformă în intervievat și invers. Cei doi par a fi într-un duel tragi-comic al replicilor acide, inteligente, încuietoare, trec de la pradă la prădător, de la ură la dragoste. Dacă la început se tratează cu dispreț, aceștia ajung să-și dezvăluie cele mai ascunse secrete, având o conexiune aparte, pentru că… “cicatricile se atrag”.

Astfel, actrița noastră siliconată se dovedește a nu fi atât de superficială precum pare, iar Pierre… a nu fi așa integru pe cât îl credeam. Până la sfârșitul piesei publicul trăiește cu întrebarea: “Cine va câștiga duelul?”

Deși are doar doi actori și un decor simplist, piesa este captivantă. Regizorul Bogdan Dumitrescu și-a asumat un risc. O astfel de piesă ar fi putut plictisi, dacă actorii nu și-ar fi jucat atât de bine rolurile și dialogul nu ar fi fost palpitant. Dar, după reacția celor dintre public, care au trecut de la râs la seriozitate, întocmai ca cei de pe scenă, empatizând cu sentimentele lor, putem concluziona că regizorul a intuit bine și a făcut o alegere excelentă.

Lansarea oficială a avut  loc joi seară, la ora 19.00,  dar piesa poate fi vazuta și pe 10 mai, la teatrul Godot Cafe din Bucureşti, spectacolul urmând a se juca, în continuare, în alte aproximativ 20 de oraşe din ţară, până în luna noiembrie a acestui an, astfel încât piesa să fie accesibilă unui număr cât mai mare de spectatori. Proiectul prevede organizarea de turnee şi laSibiu, Târgu Mureş, Târnăveni, Bistriţa, Ploieşti, Câmpina, Brasov, Piteşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Piatra-Neamţ, Cluj, Iaşi, Craiova, Târgu-Jiu, Turnu Severin, Slatina, Suceava, Timişoara, Arad.

Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a sălii de spectacol și prin rețeaua Eventim: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărturești și online pe http://www.eventim.ro. Prețul unui bilet: 30 lei.Dan-Bordeianu

ll

sursa: bunsisanatos.ro

Un trend în ceea ce privește alimentația este mâncare raw vegan. Mâncare raw vegan înseamnă mâncare nepreparată termic (maxim 42ºC) și fără origini animale.

Meniurile raw vegan sunt sănătoase și bogate in vitamine. Dar o dieta bazata exclusiv pe mancare cruda nu este recomandată.

Avantaje

Mâncarea nepreparată termic este considerată sănă­toa­să datorită enzimelor pe care le conține. Prin fierbere, mâncarea pierde enzimele, 50% din proteine și 70 – 90% din vitamine și minerale. Mâncarea crudă este naturală, își pastrează enzi­mele și toate vitaminele necesare. Acestea ajuta la digestie și sunt distruse la temperaturi de peste 118 grade C.

Alte avantaje sunt:

– o piele mai curată;

– îmbunătățirea digestiei și a imunității, prin introducerea unei cantități mai mari de fibre care detoxifică organismul;

– slăbirea, ca urmare a conținutului ridicat de fibre și a hidratării suplimentare provenite din alimentele crude;

– scăderea riscului de a dezvolta boli coronariene;

– scăderea colesterolului.

Dezavantaje

– dacă doriți să urmați o asemenea dietă, este bine să fie vegetariană. Nu consuma ouă și carne în formă crudă. De exemplu, bacteria E coli, care se poate găsi în carnea crudă, daca este ingerată, poate fi mortală. Ea însă dispare când carnea este fiartă sau prăjită;

– riscul de a dezvolta toxoplasmoza poate crește când se consumă carne insuficient preparată termic sau orice altă mâncare care a ajuns în contact cu carnea crudă; orice tip de carne poate fi infectată. Toxoplasmoza este o infecție produsă de un parazit numit Toxoplasma gondii. Această infecție poate cauza complicații grave în perioada de sarcină. Fătul aflat în stadiile incipiente de dezvoltare este expus unui risc major în urma infectarii mamei, deoarece sistemul său imunitar primitiv nu îl poate apăra împotriva organismului microscopic. În consecință, bebelușul poate suferi malformații oculare și cerebrale, sesizabile încă din pântec. Mai mult, un pacient cu un sistem imun deficitar (în cadrul unei infecții cu HIV, după transplantul de organe sau pacienții cu limfoame) poate dezvolta o formă de toxoplasmoză gravă, care poate duce la deces;

– pot apărea probleme digestive și sindromul colonului iritabil, din cauza „excesului” de fibre;

– inexistența unor vitamine și minerale care nu sunt disponibile decât în mâncarea gătită este un alt dezavantaj. De exemplu, licopenul din roșia gătită nu are efectul scontat dacă mâncăm roșia crudă. La fel, morcovii gătiți conțin mai multi carotenoizi decât cei cruzi;

– mâncarea raw vegan duce la deficiența de vitamina B12 care poate provoca anemie și probleme neurologice;

–  unele alimente conumate în stare crudă, precum hrișca, germeni alfalafa, maniocul, sâmburii de caise, păstârnacul și unele soiuri de fasole generează o anumită toxicitate, dăunătoare pentru creier;

– cei care mănâncă doar hrană crudă, pot avea deficiență de calciu, fier și zinc.